Autorităţile din mai multe oraşe americane au decis ca şcolile să rămână închise luni, iar mii de curse aeriene au fost anulate după ce meteorologii au avertizat că ninsorile care au afectat duminică regiunea Midwest, provocând accidente soldate cu doi morţi, se îndreaptă spre regiunea Northeast.

A doua furtună de zăpadă înregistrată în decurs de o săptămână în Statele Unite a început duminică în regiunea Midwest, unde peste nouă milioane de locuitori din zona Chicago au fost vizaţi de o avertizare de viscol. Meteorologii au avertizat că stratul de zăpadă va atinge până la 30 de centimetri în zone din statele Iowa, Illinois, Michigan şi Wisconsin. Mii de curse aeriene au fost anulate, iar traficul rutier a fost perturbat după ce, în  Nebraska, două persoane au murit în accidente rutiere cauzate de drumurile alunecoase. Viscolul se îndreaptă spre est, urmând ca oraşele New York şi Boston să fie acoperite de zăpadă. "În interval de 24 de ore vom avea aceeaşi cantitate de zăpadă pe care am avut-o în toată luna ianuarie", a afirmat primarul din Chicago, Rahm Emanuel. Autorităţile din Chicago, Boston, Detroit, Omaha, Akron, Toledo şi Cleveland au decis ca şcolile să rămână închise luni din cauza viscolului, în timp ce şcolile publice din New York vor fi deschise. Numeroase companii aeriene au anulat peste 2.200 de curse pentru luni, potrivit site-ului Flightaware.com. În aceste condiţii, companiile United, Delta, American, Virgin America, U.S. Airways, Southwest, Spirit şi JetBlue au decis să le permită pasagerilor să-şi schimbe zborurile fără a fi penalizaţi.