Miliardarii ruși își mută superiahturile în Maldive
Cel puțin cinci superiahturi deținute de miliardari ruși erau ancorate sau navigau miercuri spre Maldive, o națiune insulară din Oceanul Indian care nu are un tratat de extrădare cu Statele Unite, conform datelor de urmărire a navelor consultate de Reuters, citat de Mediafax.
Sosirea vaselor în arhipelagul din largul coastei Sri Lanka are loc după impunerea unor sancțiuni occidentale severe împotriva Rusiei, ca represalii pentru invazia sa din 24 februarie în Ucraina. Superyachtul Clio (primul în galeria foto), deținut de Oleg Deripaska, fondatorul gigantului de aluminiu Rusal, care a fost sancționat de Statele Unite în 2018, a ancorat miercuri, potrivit bazei de date de transport maritim MarineTraffic. The Titan (al doilea în galeria foto), deținut de Alexander Abramov, co-fondator al producătorului de oțel Evraz, a sosit pe 28 februarie. Alte trei iahturi deținute de miliardari ruși au fost văzute miercuri în croazieră în apele Maldivelor, potrivit datelor. Printre acestea se numără Nirvana (al treilea în galeria foto), de 88 de metri, deținut de cel mai bogat om din Rusia, Vladimir Potanin. Majoritatea navelor au fost văzute ultima dată ancorate în porturile din Orientul Mijlociu la începutul anului.
Un purtător de cuvânt al guvernului din Maldive nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
Statele Unite au declarat că vor lua măsuri stricte pentru a confisca proprietățile rușilor sancționați. „Săptămâna viitoare, vom lansa un grup operativ transatlantic multilateral pentru a identifica, vâna și îngheța bunurile companiilor și oligarhilor ruși sancționați - iahturile lor, vilele lor și orice alte câștiguri ilicite pe care le putem găsi și îngheța în conformitate cu legea", a declarat Casa Albă într-un tweet duminică. Washingtonul a impus sancțiuni împotriva lui Deripaska și a altor ruși influenți în 2018, din cauza legăturilor lor cu președintele Vladimir Putin, după presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016, pe care Moscova îl neagă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.