Ministrul grec al Finanţelor Yanis Varoufakis se află în centrul unui nou scandal cu Berlinul, după ce televiziunea germană a difuzat luni o înregistrare video din 2013 în care acesta pare să facă un gest obscen la adresa puterii economice europene.

Varoufakis a negat că a arătat degetul mijlociu - "stinkefinger" în germană -, într-un gest obscen, în timpul unui discurs susţinut în Croaţia, în care a afirmat că ar fi fost mai bine ca Grecia să părăsească zona euro în 2010 decât să accepte un plan de salvare european. "Înregistrarea video a fost trucată, fără îndoială", a declarat el luni pentru site-ul revistei germane Der Spiegel.

Postul public german ARD, care a difuzat înregistrarea video duminică, a precizat că nu a obsevat "vreun semn de manipulare" a înregistrării, dar că va solicita unor experţi să verifice acest lucru. Varoufakis a schimbat în numeroase rânduri replici dure, în special cu omologul său german Wolfgang Schaeuble, după ce Syriza (extremă stânga) a venit la putere, în ianuarie, promiţând să pună capăt austerităţii impuse Greciei şi să renegocieze prevederile planului de salvare. De asemenea, Atena a îndemnat Germania să-i plătească despăgubiri pentru ocupaţia nazistă, dar Berlinul a respins solicitarea.

"Propunerea mea a fost ca Grecia să anunţe pur şi simplu defaultul, să arate degetul Germaniei şi să spună «acum poţi să rezolvi problema singură»", afirmă Varoufakis în înregistrarea video, ridicându-şi degetul mijlociu.

Contactat de ARD, ministrul a declarat "nu am arătat degetul niciodată".

Ministrul de Finanţe al Bavariei Markus Soeder, care apare în înregistrare, a declarat că Varoufakis minte. "Este tot mai dificil ca domnul Varoufakis să fie acceptat ca partener serios de negocieri", a declarat el pentru site-ul cotidianului Handelsblatt.