Marile puteri şi Iranul au ajuns la un acord asupra programului nuclear al Teheranului în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, după patru zile de negocieri "dificile", aducând o speranţă de ieşire dintr-o criză care durează de zece ani.

Acordul a fost anunţat după mai multe ore de blocaj asupra "dreptului" la îmbogăţirea uraniului al Iranului. "Am ajuns la un acord", a scris într-un mesaj postat pe Twitter Michael Mann, purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton, care a condus negocierile, mandatată de ONU şi Grupul 5+1. Mann nu a oferit detalii. Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a calificat drept o "primă etapă importantă" acordul interimar încheiat cu Iranul asupra programului său nuclear, subliniind totodată că în acest dosar persistă "dificultăţi enorme", relatează AFP. Într-o intervenţie solemnă, la Casa Albă, Obama a oferit asigurări că acest acord, obţinut cu greu la Geneva, "barează calea cel mai evident" Republicii islamice spre bomba atomică şi a îndemnat Congresul american să se abţină de la adoptarea unor noi sancţiuni împotriva Iranului. Preşedintele iranian Hassan Rohani a salutat acordul încheiat duminică la Geneva între Iran şi marile puteri asupra controversatului program nuclear al Teheranului, afirmând că acesta "deschide noi orizonturi". Negociatorii, prezenţi la Geneva, au salutat la rândul lor un "succes" pentru Iran, după cinci zile de negocieri dure cu reprezentanţii ţărilor din cadrul Grupului 5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania). Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, care a condus negocierile alături de şefa diplomaţiei UE Catherine Ashton, mandatată de ţările din cadrul Grupului 5+1, a declarat într-un mesaj postat pe Facebook că negocierile s-au "încheiat cu succes". "Îmbogăţirea uraniului a fost recunoscută, sancţiunile sunt pe o pistă descendentă", a adăugat el, fără să ofere alte precizări asupra prevederilor acordului. Şeful negociatorilor iranieni Abbas Araghchi a declarat, de asemenea, într-un mesaj postat pe Twitter, că programul iranian de îmbogăţire a uraniului a fost "recunoscut" în cursul negocierilor cu marile puteri, fără să precizeze dacă dreptul la îmbogăţirea uraniului, revendicat de către Teheran, este menţionat în acord.