Moscova declară că Washingtonul s-a îndepărtat de rolul său de „mediator imparțial” - Iritare pe „virajele” lui Trump
Rusia a apreciat că SUA s-au îndepărtat de rolul lor de „mediator imparțial” în negocierile destinate să pună capăt războiului care continuă de peste patru ani în Ucraina, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de AFP.
Totodată, a spus el, Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina din punctul în care acestea au fost întrerupte, informează Reuters. „Suntem gata să vorbim cu Kievul, așa cum am fost întotdeauna”, a declarat Lavrov în fața presei, referindu-se la discuțiile care au avut loc la Istanbul imediat după începutul războiului în 2022 și care au fost reluate în 2025.
Cu toate acestea, el nu a dat niciun semn că ar fi intervenit vreo schimbare în cererea Moscovei - respinsă de Kiev - ca Ucraina să cedeze partea rămasă din regiunea Donbas, pe care a reușit să o apere de forțele ruse.
„Cât privește SUA, judecând după acțiunile lor, acestea par să renunțe la orice pretenție de a juca un rol de mediator imparțial și urmează, dimpotrivă, o cale constând din intensificarea presiunii sancțiunilor asupra Rusiei”, a declarat Lavrov într-o întâlnire cu diplomați străini la Moscova.
De la revenirea la putere a lui Donald Trump în 2025, Statele Unite se poziționează ca mediator în negocierile între Kiev și Moscova. Aceste discuții, care nu au permis niciun progres concret până în prezent, se află în impas de la declanșarea războiului în Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie.
De obicei reticent în a susține Kievul, președintele american a declarat săptămâna trecută, în cadrul summitului G7 din Franța, că Rusia „ar trebui să încheie un acord” și că Washingtonul ar putea reimpune sancțiunile ridicate anterior.
Poziția lui Donald Trump în cadrul G7 a fost interpretată drept un „viraj” neașteptat în favoarea Ucrainei, notează AFP. Președintele american a discutat în cadrul summitului în special cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și a semnat un document în care promitea o poziție fermă față de Moscova.
La sfârșitul lunii mai, în urma unui atac masiv asupra Kievului, secretarul de stat Marco Rubio a afirmat că SUA rămân pregătite să se poziționeze ca mediator în acest conflict, cel mai sângeros în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Lavrov a afirmat, de asemenea, marți că, prin acordarea de sprijin militar Kievului, „Europa redevine principala amenințare la adresa păcii și securității mondiale”, conform AFP.
Șeful diplomației ruse a denunțat în acest context declarațiile UE și ale Regatului Unit privind furnizarea de arme Ucrainei.
În același timp, Serghei Lavrov a acuzat Kievul că ar încerca să implice Belarusul în acțiuni belicoase directe, avertizând că Moscova va acorda sprijin Minskului în conformitate cu acordurile de securitate bilaterale semnate de ambele părți, relatează EFE.
„Este vorba evident de a implica direct Belarusul în conflict și de a extinde geografia acțiunilor militare, împiedicând în acest fel posibilitățile de a se ajunge la o soluție politico-diplomatică a conflictului”, a susținut el în timpul unei mese rotunde difuzate de televiziunea publică rusă.
Lavrov a evocat că „din martie 2025, între Rusia și Belarus este în vigoare un acord privind garanțiile de securitate în cadrul Uniunii statale” între cele două țări.
Zilele trecute, Zelenski i-a dat un ultimatum președintelui belarus Aleksandr Lukașenko să demonteze echipamentele care, potrivit Kievului, ghidează dronele rusești, avertizându-l că în caz contrar o va face Ucraina. Minskul are la dispoziție mai puțin de o săptămână pentru a elimina echipamentele de retransmisie care ajută Rusia să vizeze nordul Ucrainei, conform unei serii de avertismente fără precedent emise de Zelenski în trei ocazii între vineri și duminică.
Președintele ucrainean a explicat că patru stații de retransmisie situate în regiunile belaruse Brest și Gomel, în apropierea frontierei dintre cele două țări, permit atacurile cu drone rusești asupra regiunilor ucrainene Volîn, Jitomir și Rivne, care provoacă victime și pagube infrastructurilor.
„Să dezactiveze această tehnologie! Cred că o să-i ajungă o săptămână să o facă. Dacă nu o face, o vom face noi”, a declarat liderul ucrainean în prima avertizare adresată lui Lukașenko în timpul unei conferințe de presă care a avut loc vinerea trecută la Kiev.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.