O operaţiune de salvare majoră era în desfuşurare, ieri, în Marea Mediterană, unde o navă care ar putea avea până 700 de imigranţi la bord s-a răsturnat, a declarat paza de coastă italiană pentru BBC News Online.

Vasul transporta "între 500 şi 700 de imigranţi" şi s-a răsturnat la miezul nopţii, a precizat sursa citată. Până în prezent au fost salvate 28 de persoane. Nave italiene, marina malteză şi vapoare comerciale sunt implicate în operaţiunea de salvare în apele libiene, la sud de insula italiană Lampedusa. Purtătorul de cuvânt al pazei de coastă italiene a declarat că operaţiunea ar putea ca în următoarele ore să se concentreze pe căutarea cadavrelor. Premierul maltez Joseph Muscat a scris pe contul său de Twitter că există temeri că multe persoane au murit. Cotidianul Times of Malta a anunţat că imigranţii au căzut de pe navă atunci când s-au îmbulzit să atragă atenţia unei nave comerciale care trecea prin apropiere. Navele Pazei de Coastã italiene au recuperat 24 de cadavre în urma naufragiului. "Existã temeri cã ar putea fi sute de morþi", a declarat Papa Francisc în faþa credincioºilor în Piaþa Sfântul Petru din Vatican. El ºi-a plecat capul ºi s-a rugat în liniºte, aºa cum au fãcut multe dintre zecile de mii de persoane reunite în piaþã. Accidentul are loc la câteva zile dupã ce organizaþia Salvaþi Copiii a anunþat cã aproximativ 400 de persoane au dispãrut de pe o altã ambarcaþiune în largul coastei libiene, în timp ce Italia pledeazã pentru mai mult ajutor din partea partenerilor europeni pentru a face faþã afluxului de imigranþi care se îndreaptã spre þãrmurile sale dinspre Africa de Nord. "Cerem ajutor de peste un an ºi ei încã nu au rãspuns", a declarat purtãtoarea de cuvânt a UNHCR, Carlotta Sami, pentru postul de televiziune italian SKY TG24. "Dacã bilanþul acestei ultime tragedii se confirmã, numãrul morþilor în Mediterana în ultimele zece zile va fi de peste 1.000. Tragedia de astãzi este una de proporþii enorme, confirmând necesitatea unei intervenþii europene care sã punã în aplicare mijloace adecvate de salvare", a precizat ea. Paza de coastã italianã susþine cã imigranþii probabil s-au îmbulzit pe o parte a bãrcii pentru a atrage atenþia unei nave portugheze ce trecea prin apropiere, provocând rãsturnarea ambarcaþiunii.