Neonazistul Anders Breivik a cerut eliberare condiţionată - 77 de crime, 10 ani detenţie
Parchetul norvegian a cerut joi menţinerea în detenţie a autorului atacurilor din 22 iulie 2011, neonazistul Anders Behring Breivik, justificând că acesta este la fel de periculos ca în urmă cu zece ani şi jumătate, când a ucis 77 de persoane, relatează France Presse.
Susţinând că a renunţat la violenţă, Breivik (42 de ani) solicită eliberarea condiţionată, la zece ani după ce a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsă care poate fi prelungită pe termen nelimitat dacă se consideră că deţinutul este o ameninţare continuă pentru societate.
„Acest Brevik care ne solicită încredere astăzi este acelaşi cu cel care a făcut ravagii în cartierul ministerial. Este acelaşi criminal care i-a atras spre el pe tinerii de pe Utoya, i-a făcut să creadă că i-ar ajuta şi care a tras în ei'', procuroarea Hulda Karlsdottir în rechizitoriul său, în ultima zi a audierilor privind cererea de eliberare condiţionată formulată de Breivik.
Acesta se află închis în penitenciarul de maximă securitate Skien, din apropiere de Oslo.
La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik - care între timp şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen - a comis un atentat cu o maşină-capcană în zona clădirilor guvernamentale din Oslo, în urma căruia au murit opt oameni. Apoi, el s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfăşura o tabără de vară pentru tineret a Partidului Laburist norvegian, unde a ucis 69 de persoane.
În această săptămână, Breivik a afirmat în faţa judecătorilor că a renunţat la violenţă şi că doreşte să-şi continue angajamentul faţă de neonazism, dar prin mijloace paşnice.
Procuroarea Hulda Karlsdottir a explicat că procedura judiciară nu este decât o „lovitură de relaţii publice'' din partea apărării, pentru a obţine o îmbunătăţire a condiţiilor detenţiei lui Anders Behring Breivik şi a-i reînnoi contactele cu persoanele ce îi împărtăşesc opiniile.
„El se hrăneşte din această publicitate, radiază. Acest lucru este dificil de văzut într-un dosar ca acesta'', a subliniat Karlsdottir. Dacă cererea de eliberare este respinsă, atunci Breivik poate solicita o nouă audiere dar nu mai devreme de 12 luni de la data deciziei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.