Nigeria - Elevii răpiți au fost eliberați
Sute de elevi răpiţi săptămâna trecută dintr-un internat din nord-vestul Nigeriei au fost eliberaţi. Un purtător de cuvânt al guvernatorului statului Katsina a declarat că este vorba de 344 de elevi care sunt în stare bună. Atacul a fost revendicat de grupul militant islamist Boko Haram.
Într-un mesaj oficial, purtătorul de cuvânt al guvernatorului statului Katsina, Abdul Labaran, a declarat că cei 344 de băieţi eliberați au fost duşi în în capitala regională Katsina City şi că în curând se vor reuni cu familiile lor.
El a spus că imaginile video lansate de Boko Haram, prin care revendică atacul de la şcoală, este autentic, dar un mesaj, transmis de liderul grupului Abubakar Shekau, a fost, în schimb, înregistrat de un imitator al acestuia.
Guvernatorul statului, Aminu Bello Masari, a declarat anterior că „am recuperat majoritatea băieţilor. Nu sunt toţi”, în timp ce o sursă de securitate a declarat că unii au rămas cu răpitorii lor.
Oficialii nigerieni au mai spus şi că niciunul dintre băieţii răpiţi nu a fost ucis, contrazicând un băiat prezentat în videoclipul Boko Haram, care spunea că unii au fost ucişi de avioanele de luptă nigeriene.
Nu se ştie deocamdată în ce condiţii s-a făcut eliberarea copiilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.