Tirajul primului număr Charlie Hebdo de după atacul armat a fost mărit de la trei la cinci milioane de exemplare, pentru a face faţă unei cereri excepţionale în Franţa. Încă de la primele ore ale dimineţii ziarele au fost epuizate la chioşcuri, iar oamenii s-au aşezat la cozi interminabile.

„Editorul a decis în această dimineaţă (n.r. - miercuri) să crească tirajul la cinci milioane de exemplare", a declarat Véronique Faujour, preşedinta Messageries Lyonnaises de Presse (MLP). Vor fi distribuite aproximativ 500.000 de exemplare pe zi, ceea ce va permite tuturor chioşcurilor care îl cer să se reaprovizioneze, a subliniat ea. Acest număr istoric al săptămânalului de satiră era deja aproape de negăsit ieri dimineaţă în Franţa. Posturi de radio franceze difuzau declaraţii ale unor persoane care au făcut o noapte albă pentru a fi sigure că obţin acest număr istoric. Mai mulţi clienţi şi-au rezervat de marţi câte un exemplar la punctul de unde cumpără ziare. În urma măririi tirajului, ziarul va putea fi achiziţionat şi astăzi şi vineri de la chioşcurile franceze. Pe coperta actualului număr al Charlie Hebdo apare o caricatură cu Mahomed având ochii în lacrimi şi este scris mesajul „Totul este iertat". Apariţia caricaturilor cu profetul a stârnit reacţii vehemente din partea organizaţiilor teroriste, cât şi din partea Uniunii Mondiale a Ulemanilor. Postul de radio al organizaţiei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria consideră „extrem de stupidă" decizia revistei Charlie Hebdo de a publica noi caricaturi cu Profetul Mahomed. Şi regimul islamist de la Teheran a condamnat „gestul ofensator" al revistei satirice franceze.  „Condamnăm terorismul oriunde în lume, dar, în acelaşi timp, condamnăm acest gest ofensator al publicaţiei", a reacţionat Marzieh Afkham, purtătorul de cuvânt al Ministerului Iranian de Externe. „Caricatura aduce atingere sentimentelor musulmanilor şi riscă să relanseze un cerc vicios al terorismului", adaugă oficialul iranian. „Abuzarea de libertatea de exprimare, o practică foarte răspândită în Occident, este inacceptabilă şi trebuie oprită", atrage atenţia Afkham.

De asemenea, Uniunea Mondială a Ulemanilor Musulmani, condusă de predicatorul Yusuf al-Qaradawi, a apreciat că „nu este înţelept" să se publice din nou desene cu Profetul Mahomed. „Dacă suntem de acord că (autorii atentatelor) sunt o minoritate care nu reprezintă nici islamul şi nici musulmanii, atunci cum putem să răspundem prin acţiuni care nu sunt îndreptate împotriva lor, ci contra Profetului venerat de un miliard şi jumătate de musulmani?", se întreabă reprezentanţii uniunii. Ei au mai subliniat că revista franceză, dar şi publicaţiile din lume care au preluat coperta ieri, nu fac decât „să intensifice urile, extremismul şi tensiunile".

În acelaşi sens, un cleric saudit, şeicul Ahmed al-Ghamedi, a apreciat că publicarea unor noi desene cu Mahomed „nu este un lucru bun".

„Nu aşa îi vom ajuta pe alţii să ne înţeleagă. Isus, Moise şi mesagerii lui Allah trebuie respectaţi", a adăugat el.