Noi sisteme de rachete ruseşti - Putin, mândru de soldaţii săi
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat marţi desfăşurarea unor noi sisteme de rachete, respectiv rachetele intercontinentale Sarmat şi cele antiaeriene S-500, şi a promis consolidarea armatei cu noi sisteme de armament, declarându-se totodată „mândru'' de acţiunea soldaţilor ruşi în Ucraina.
„Suntem mândri că în cursul operaţiunii militare speciale combatanţii noştri acţionează cu curaj, profesionalism, ca adevăraţi eroi'', a spus preşedintele rus, folosind expresia autorizată în Rusia pentru a descrie agresiunea acesteia contra Ucrainei. El a vorbit în faţa unor tineri absolvenţi ai academiilor militare ruse şi ofiţerilor superiori din armată.
Făcând referire la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, Putin a susţinut că „ele vor fi, este sigur, surmontate''. Iar „în faţa noilor ameninţări şi riscuri, ne vom dezvolta şi consolida în continuare forţele armate'', a promis el, confirmând că anul acesta va intra în dotarea armatei ruse cea mai recentă rachetă intercontinentală concepută de Rusia, racheta Sarmat, care poate fi echipată cu mai mult de 10 focoase nucleare.
„În plus faţă de armele deja testate pe câmpul de luptă, au sosit primele sisteme antiaeriene S-500, care nu au egal nicăieri în lume'', a mai spus liderul de la Kremlin. Acesta este cel mai modern sistem antiaerian al Rusiei. Rachetele S-500 au o rază de acţiune de până la 600 de kilometri şi, conform armatei ruse, poate doborî inclusiv sateliţi şi arme hipersonice.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei, susţinând că este vorba despre o „operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.