Conform calculelor făcute publice marţi de poliţia austriacă, în ultima zi a lunii august, s-a stabilit un record cu privire la numărul de imigranţi sosiţi pe teritoriul austriac într-o singură zi. Astfel, 3.650 de refugiaţi au sosit în Viena, în data de 31 august, după ce s-au îmbarcat în trenuri cu plecare din Budapesta.

Poliţia austriacă a anunţat, marţi, că 3.650 de imigranţi au sosit în Viena după ce s-au îmbarcat în curse feroviare din Budapesta, în cursul zilei de luni, precizând că acesta reprezintă un număr record de imigranţi înregistrat pe teritoriul austriac doar într-o singură zi. "În acest moment sunt în curs de desfăşurare verificări pentru a afla câţi dintre aceştia sunt solicitanţi de azil", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei austriace, Patrick Maierhofer. Autorităţile ungare au permis, luni, 31 august, unor sute de imigranţi, să se urce în trenuri cu plecare din gara Keleti din Budapesta (gara de est) către oraşe din Austria şi Germania. Potrivit informaţiilor oficiale, cele mai solicitate au fost cursele către Viena, Munchen şi Berlin.

Potrivit agenţiei de presă ungare MTI, un purtător de cuvânt al companiei feroviere ungare declarase, luni, că biletele pentru destinaţii internaţionale pot fi achiziţionate fără ca pasagerii să prezinte paşapoartele. Controlorul le va solicita doar biletul, numai reprezentanţii poliţiei le pot solicita să prezinte paşapoartele. Ulterior, tot în cursul zilei de luni, un tren cu destinaţia Viena în care se aflau circa 300 de imigranţi a fost oprit la frontiera cu Austria de compania feroviară austriacă OBB pentru câteva ore. Denunţând că trenul era supraîncărcat, reprezentanţii OBB au solicitat asistenţa poliţiei ungare pentru a reţine imigranţii care nu au paşapoarte şi a-i plasa în centre pentru refugiaţi. Câteva ore mai târziu, reprezentanţii OBB au permis continuarea cursei către Viena.

Aproximativ 2.200 de imigranţi care au sosit în Germania pe parcursul a 24 de ore au solicitat azil, de luni dimineaţă până marţi dimineaţă, potrivit autorităţilor germane, informează site-ul publicaţiei Deutsche Welle.

Poliţia federală germană a anunţat că a înregistrat un număr record de 2.200 de solicitanţi de azil de refugiat într-o singură zi de la izbucnirea crizei migraţiei. Aceştia au intrat în Germania prin punctele de frontieră cu Austria pe parcursul a 24 de ore.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei federale germane citat de publicaţia franceză Le Figaro, acest număr record a fost înregistrat în landul Bavaria, din sud-estul Germaniei, de la frontiera cu Austria, în această regiune aflându-se oraşul Munchen, una dintre destinaţiile vizate de imigranţi care s-au îmbarcat, luni, în curse feroviare din Budapesta.