Doi palestinieni au fost ucişi ieri în centrul Fâşiei Gaza în cadrul unui atac aerian, ceea ce ridică la 100 numărul victimelor palestiniene de la începutul operaţiunii israeliene, în urmă cu patru zile, potrivit serviciilor de urgenţă locale.

Cele două victime circulau într-o maşină a municipalităţii din Gaza, în sectorul taberei de refugiaţi Bureij, în momentul atacului. Un al treilea bărbat, aflat la bordul vehiculului, a fost grav rănit, a precizat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă, Ashraf al-Qudra. Israelul şi mişcarea islamistă Hamas erau în plin război, ieri, generând temeri privind o extindere a conflictului, chiar dacă Washingtonul a propus o mediere pentru obţinerea unei încetări a focului. Trei rachete lansate din Gaza au fost interceptate ieri dimineaţa de sistemul de apărare antirachetă Iron Dome deasupra Tel-Aviv, potrivit armatei israeliene. Mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a revendicat patru tiruri de rachetă cu rază lungă de acţiune împotriva aeroportului internaţional Ben Gurion, situat la periferia oraşului Tel-Aviv, dar acestea nu şi-au atins ţinta. În plus, o rachetă a explodat într-o benzinărie din Ashdod, la 30 de kilometri de Fâşia Gaza, în sudul Israelului, provocând rănirea a trei persoane, potrivit serviciilor de urgenţă. În total, Hamas, considerată organizaţie teroristă de Washington, şi Jihadul Islamic, o grupare radicală aliată, au lansat 530 de rachete şi obuze către Israel, dintre care 120 au fost interceptate de Iron Dome, potrivit armatei. Aviaţia israeliană a efectuat 210 raiduri în 24 de ore în Fâşia Gaza, dintre care 50 pe timpul nopţii de joi spre vineri, împotriva unor obiective care au legătură cu mişcarea islamistă Hamas. Printre ţintele vizate figurează 81 de instalaţii pentru lansarea rachetelor, tuneluri, posturi de control şi de comandă ale Hamas, precum şi birouri ale unor instituţii guvernamentale ale Hamas, a precizat purtătorul de cuvânt.