Comisia pentru soluţionarea reclamaţiilor electorale din Afganistan (ECC) a ordonat Comisiei Electorale Independente (IEC) să renumere parţial buletinele de vot de la scrutinul prezidenţial din 20 august, relatează CNN.

ECC a cerut Comisiei Electorale Independente să renumere voturile ca urmare a unor "dovezi clare şi convingătoare de fraudă la mai multe secţii de votare". Majoritatea dovezilor de fraudă se referă la un "număr excepţional de mare" de voturi exprimate la o secţie de vot " în raport cu numărul buletinelor de vot disponibile" sau la un număr extrem de mare de voturi pentru un singur candidat, potrivit ECC. De aceea, ECC doreşte renumărarea buletinelor de vot la acele secţii unde numărul total al voturilor este de 600 sau mai mult şi au avut o prezenţă la vot de sută la sută, precum şi la secţiile unde un candidat a primit 95 la sută sau mai mult din numărul voturilor valide, dacă numărul total al voturilor depăşeşte 100. ECC a primit peste 2.000 de reclamaţii de la încheierea scrutinului şi până în prezent, dintre care mai mult de 700 au fost catalogate de "Prioritate A."