O scrisoare cu explozibil la un oficiu poştal din Grecia
O scrisoare care conţinea explozibil, expediată probabil de către anarhiştii radicali italieni, a luat foc ieri într-un centru de sortare al unui oficiu poştal din nordul Atenei, fără a produce victime, a anunţat un reprezentant al poliţiei, citat de AFP.
Poliția a declarat că plicul trimis din Italia conținea un dispozitiv exploziv artizanal și era adresată unui oficial de rang înalt al poliţiei din Grecia. Dispozitivul exploziv s-a declanşat accidental, când un angajat al centrului de sortare a scăpat plicul pe jos, a adăugat reprezentantul poliţiei. Federaţia Anarhistă Informală (FAI) a revendicat numeroase cazuri similare în Italia şi străinătate, începând cu anii 2000. Dispozitive explozive de acest tip au mai fost trimise, în 2011, în Grecia ministrului de Justiţie şi directorului general al serviciului de supraveghere din închisori. FAI şi-a exprimat solidaritatea cu deţinuţii, membri ai Conspiraţiei Celulelor de Foc, un grup extremist anarhist, care în 2010 a trimis colete-capcană ambasadelor străine și liderilor europeni, punând în alertă întreaga Europă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.