O zonă a capitalei statului Israel ar putea fi capitală palestiniană - Un singur Ierusalim
Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării şi potenţial viitor premier, conform acordului de guvernare, s-a declarat favorabil, ieri, ca o parte a Ierusalimului să fie declarată capitală a unui eventual stat palestinian, subliniind însă că oraşul nu va fi divizat.
„Am petrecut 38 de ani luptând în armata israeliană. Şi, credeţi-mă, generalii armatei, care au văzut şi au experimentat ororile războiului, sunt cei care vor cel mai mult pacea", a declarat Benny Gantz, într-un interviu acordat cotidianului arab Asharq Al-Awsat, cu sediul în Londra.
„Vreau ca palestinienii să participe la procesul de pace. Eforturile pentru normalizarea relaţiilor cu lumea arabă reprezintă o oportunitate reală şi majoră", a adăugat Benny Gantz, referindu-se la acordurile de pace pe care Israelul le-a semnat recent, prin medierea Administraţiei Donald Trump, cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan şi Maroc. Gantz a avertizat asupra acţiunilor „axei iraniene" în Orientul Mijlociu, subliniind că Teheranul are influenţă asupra unor ţări precum Siria şi Liban, o situaţie care prezintă riscuri atât asupra Israelului, cât şi asupra ţărilor arabe.
Benjamin Gantz a subliniat că nu poate exista pace în Orientul Mijlociu fără soluţionarea conflictului israelo-palestinian. Ministrul israelian al Apărării a explicat că Israelul nu intenţionează să se retragă din zonele ocupate după anul 1967, dar s-a declarat încrezător că se poate ajunge la un compromis. „Vrem ca palestinienii să aibă o suprafaţă geografică adecvată, care să le permită să ducă o viaţă confortabilă, fără obstacole", a precizat Gantz.
„Ierusalimul trebuie să rămână unit, dar va fi loc pentru o capitală palestiniană. Este un oraş mare, care are locuri sacre pentru noi toţi", a subliniat Benjamin Gantz.
Benjamin Gantz este ministrul israelian al Apărării şi liderul formaţiunii Albastru & Alb (centru), aflată la guvernare împreună cu formaţiunea Likud (centru-dreapta), condusă de premierul Benjamin Netanyahu. Conform acordului de guvernare, Benjamin Gantz ar urma să devină premier al Israelului în noiembrie 2021, dacă actuala coaliţie guvernamentală, afectată de o serie de crize, va rezista. În ultimele săptămâni, disensiunile dintre Likud şi formaţiunea Albastru & Alb s-au accentuat, existând riscul ca Israelul să organizeze un nou scrutin parlamentar anticipat.
La sfârşitul lunii noiembrie, Autoritatea Palestiniană a transmis echipei de tranziţie a lui Joseph Biden că vrea revenirea la negocierile internaţionale de pace pentru soluţionarea conflictului israelo-palestinian. Liderii palestinieni au respins planul de pace al Administraţiei Donald Trump privind conflictul israelo-palestinian.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 decizia de a considera oraşul Ierusalim drept capitala Israelului şi, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa eternă şi indivizibilă, potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni. Uniunea Europeană consideră Ierusalimul capitala comună a Israelului şi a viitorului stat palestinian.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.