ONU: în Ucraina au fost comise crime de război - Armata continuă ofensiva
Forțele ucrainene anunță că au continuat ofensiva la est de orașul Izium și au reușit să elibereze încă o localitate din regiune. Comisia de anchetă a ONU a ajuns la concluzia că în Ucraina au fost comise crime de război.
Armata ucraineană a continuat ofensiva împotriva forțelor rusești la est de Izium și a eliberat parțial satul Pisky-Radkivski, potrivit oficialilor locali.
„Satul Pisky-Radkivski (a doua cea mai mare așezare din comunitate, unde trăiau aproximativ 2.000 de persoane înainte de război), se află deja sub controlul Forțelor Armate ale Ucrainei”, a anunțat consiliul sătesc Borova.
Acesta a precizat că armata ucraineană „continuă să detecteze grupuri de soldați ruși” și că zona este în proces de „curățare și deminare”.
În prezent, forțele ucrainene se îndreaptă spre nord de-a lungul râului Oskil, spre satul ocupat Borova, a precizat consiliul.
„Luptele sunt în curs de desfășurare. Forțele armate ale Ucrainei resping inamicul, dar teritoriile eliberate suferă din cauza bombardamentelor inamice. De asemenea, se aud constant sunete de explozii dinspre nord, est și sud. Autoritățile de ocupație au părăsit comunitatea, aproape toți colaboratorii au fugit, de asemenea”, au mai anunțat reprezentanții consiliului sătesc.
Izium, care se află în apropierea graniței dintre regiunile Harkov și Donețk, a fost supus unor atacuri intense din partea artileriei în aprilie, înainte de a fi ocupat. Ulterior, a devenit un centru important pentru ruși pe parcursul celor cinci luni de ocupație.
Recent, forțele ucrainene au preluat din nou controlul asupra orașului în urma unei contraofensive rapide.
Tot marți, 27 septembrie, o comisie ONU a descris drept dezastruoasă situația drepturilor omului în Ucraina și a stabilit că în timpul conflictului au fost comise crime de război.
Comisia de anchetă a ONU care investighează acuzațiile de încălcări ale drepturilor omului în Ucraina a ajuns la concluzia că au fost comise crime de război.
În raportul prezentat Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva, reprezentanții comisiei au declarat că au descoperit „încălcări, cum ar fi utilizarea ilegală a armelor explozive, atacuri nediscriminatorii, încălcări ale integrității personale, inclusiv execuții, tortură și rele tratamente, violență sexuală și de gen”.
De asemenea, pe baza investigațiilor sale privind evenimentele din regiunile Kiev, Cernihiv, Harkov și Sumi, comisia internațională independentă de anchetă a concluzionat că „în Ucraina au fost comise crime de război”.
În plus, președintele comisiei a declarat că echipa sa a fost „impresionată de numărul mare de execuții în zonele pe care le-a vizitat”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.