Cel puţin 32 de insurgenţi au fost ucişi în atacuri aeriene, în zone tribale din nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, au anunţat miercuri oficiali pakistanezi.

"Bastioane insurgente au fost vizate în Waziristanul de Nord de atacuri aeriene ţintite", a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt în domeniul securităţii. "Potrivit unor informaţii, 32 de terorişti au fost ucişi în aceste atacuri, inclusiv comandanţi importanţi", a adăugat sursa citată, fără să le precizeze identitatea. Oficialul a precizat că rebelii vizaţi de aceste atacuri au fost implicaţi în violenţe care au avut loc recent, inclusiv provocarea unei explozii într-o tabără de persoane strămutate, la Peshawar, atentate în regiunile Mohmand şi Bajaur şi atacuri asupra unor convoaie ale forţelor de securitate în Waziristanul de Nord. Talibani pakistanezi din cadrul TTP, care luptă din 2007 împotriva puterii de la Islamabad, au pus capăt luna trecută unui armistiţiu de cinci săptămâni care urmărea să ofere noi speranţe unui proces de pace cu Guvernul. Deşi au reluat armele, rebelii islamişti nu au abandonat în mod oficial acest dialog, privit cu scepticism atât de către unii analişti cât şi de către insurgenţi. În ultimele săptămâni, confruntări între facţiuni talibane rivale s-au soldat cu zeci de morţi. Grupările Khan Said Sajna şi Sheher Yar Mehsud îşi dispută, între altele, conducerea rebeliunii în zona tribală Waziristanul de Sud.