Opozantul rus Aleksei Navlanîi - Închisoare cu suspendare
Justiţia rusă a transformat ieri, pedeapsa de cinci ani de închisoare pronunţată în cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi în închisoare cu suspendare, în cadrul unui proces în apel, relatează AFP.
"Schimbarea pedepsei din 18 iulie în privinţa lui Navalnîi şi a (co-acuzatului său) Ofiţerov şi considerarea pedepselor pronunţate drept pedepse cu suspendare", a declarat judecătorul, citind decizia tribunalului la încheierea procesului în apel, care a durat mai puţin de trei ore. Parchetul, deloc surprinzător, a cerut respingerea apelului şi confirmarea pedepselor de cinci ani de închisoare pentru Aleksei Navalnîi şi de patru ani pentru Piotr Ofiţerov. Audierea a început ieri dimineaţa, la Kirov, un oraş situat la 900 de kilometri est de Moscova unde opozantul a fost în 2009 consultant pentru autorităţile regionale.Schimbarea pedepsei constituie o victorie pentru opozant, care a scăpat de încarcerare, însă acest avocat charismatic de 37 de ani, devenit celebru datorită unor anchete anticorupţie publicate pe un site de Internet, a anunţat că nu va cere la Curtea de Casaţie anularea definitivă a acuzaţiei. Aleksei Navalnîi a cerut în faţa tribunalului anularea condamnării. "Acuzaţia a fost fabricată de Comitetul de anchetă de la Moscova şi are motivaţii politice evidente", a declarat el. În iulie, opozantul a fost găsit vinovat, împreună cu Piotr Ofiţerov, de deturnarea unor fonduri în valoare de 16 milioane de ruble ruseşti (400.000 de euro) în detrimentul unei societăţi forestiere publice în 2009, pe când era consultant al guvernatorului liberal din regiune.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.