Armata pakistaneză a ucis cel puţin 43 de insurgenţi islamişti marţi, în mai multe bombardamente vizând zone tribale din nord-vestul Pakistanului, la graniţa cu Afganistanul, în cadrul ofensivei lansate de autorităţile de la Islamabad asupra nucleelor talibane afiliate Al-Qaida, au anunţat ieri surse militare şi responsabili locali, citaţi de AFP.

Una din acţiuni a vizat localitatea Toorikhel, în districtul Orakzai, unde se desfăşura o importantă reuniune organizată la apelul lui Qari Ismail, un comandant taliban - o încercare de reconciliere a diferitelor facţiuni islamiste, a indicat un ofiţer superior pakistanez. De asemenea, au mai fost bombardate ţinte din Sultanzai şi din districtul vecin Kurram. Zonele tribale de la graniţa cu Afganistanul au devenit fiefuri ale Al-Qaida şi avanposturi ale talibanilor afgani, susţinuţi de talibani pakistanezi. Surse militare pakistaneze furnizează zilnic informaţii privind operaţiunile în curs de desfăşurare în regiune, însă acestea nu pot fi verificate din surse independente, notează AFP.