Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul cu un autovehicul capcană comis ieri de un şofer kamikaze lângă o moschee situată în interiorul unui complex militar din nord-vestul Pakistanului, informează AP.

Majoritatea victimelor atentatului sunt poliţişti care participaseră la rugăciunea musulmană tradiţională de vineri, la o moschee din Lower Dir, a indicat o sursă a poliţiei locale. Deflagraţia a rănit încă 28 de persoane, cele mai multe din acestea fiind poliţişti, au indicat surse medicale pakistaneze. Atentatul nu a fost revendicat, dar modul de operare indică pista talibană. Lower Dir se află în apropierea văii Swat, al cărui control a fost preluat la începutul anului de talibani şi unde armata pakistaneză desfăşoară o ofensivă de anvergură.
În pofida escaladării violenţelor, soldate cu peste 500 de morţi în ultimele două luni, trupele guvernamentale îşi continuă ofensiva împotriva insurgenţilor islamişti, în Waziristanul de Sud, o provincie situată în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, la graniţa cu Afganistanul, devenite veritabile bastioane ale combatanţilor taliban, pakistanezi şi afgani, precum şi ale grupărilor afiliate Al-Qaida.