Pakistan: Atentat sinucigaş la Peshawar
Douăsprezece persoane au murit şi 36 au fost rănite ieri, în suburbiile Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, într-un atentat sinucigaş care a vizat un ales local ce se afla în fruntea unei miliţii antitalibane, au anunţat poliţia şi o sursă medicală, relatează AFP.
Atentatul cu maşină capcană a fost comis de un kamikaze în faţa locuinţei lui Abdul Malik, primarul unui sat din regiune, el însuşi ucis. "Atacatorul kamikaze a sosit cu maşina şi a detonat explozibilul aflat la bord în momentul în care primarul se afla în faţa casei cu câţiva musafiri, în apropierea unui târg de vite", a declarat şeful administraţiei locale, Sahibzada Anis. "Abdul Malik şi un comandant al forţei locale antitalibane se numără printre cei ucişi", a spus şeful poliţiei din Peshawar, Liaqat Ali Khan. 12 persoane au fost ucise şi 36 rănite în atac, conform medicului Muslim Khan, de la principalul spital din Peshawar. De asemenea, printre victime se află şi doi copii. Malik, ca numeroşi alţi primari din regiune, a organizat o miliţie împotriva talibanilor. Primar al localităţii Adizai, de la periferia Peshawar, el a fost unul dintre apropiaţii mişcării talibane, însă ulterior a recrutat oameni în cadrul unei miliţii locale care a luptat împotriva islamiştilor. El a fost deja vizat de mai multe tentative de asasinat ale foştilor aliaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.