Pakistanul, suspectat că a ajutat Coreea de Nord să efectueze teste nucleare
Declaraţiile lui Abdul Qadeer Khan privind traficul nuclear a relansat dezbaterea din cadrul serviciilor americane de spionaj în legătură cu posibilitatea ca Pakistanul să fi efectuat teste nucleare secrete în colaborare cu Coreea de Nord, relatează ediţia online de vineri a New York Times. În mai 1998, după ce Pakistanul a anunţat că dispune de bomba nucleară pe bază de uraniu îmbogăţit, un avion american a survolat zona de testare subterană din deşertul Balucistan, unde a luat mostre de aer pe baza cărora a identificat prezenţa plutoniului. Testul efectuat de Pakistan în 1998 a ridicat numeroase semne de întrebare. În primul rând, a fost realizat la o distanţă de circa 60 de kilometri de locaţiile testelor anterioare, tunelul care conducea la bombă fusese săpat vertical şi nu orizontal, iar deflagraţia a fost mai slabă decât precedentele. Experţii din cadrul Laboratorului naţional american din Los Alamos cred că, în schimbul tehnologiei furnizate de Khan, regimul de la Phenian a propus Islamabadului realizarea unui test comun al unei arme nucleare pe bază de plutoniu. Ei presupun că Pakistanul a fost de acord cu desfăşurarea testului nord-coreean pe teritoriul său deoarece la momentul respectiv nu dispunea de materialul şi experienţa necesară pentru a construi o astfel de armă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.