Papa Francisc a încetat din viață luni dimineața, la vârsta de 88 de ani
Papa Francisc, liderul spiritual al 1,4 miliarde de catolici, a murit luni dimineață la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat video, potrivit agențiilor de știri.
„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să vă anunț decesul Sfântului nostru Părinte Francisc'', a anunțat cardinalul Kevin Farrell pe canalul de televiziune al Vaticanului.
„În această dimineață la 7:35, episcopul de Roma, Francisc, s-a întors în casa Domnului'', a anunțat cardinalul.
O hemoragie cerebrală este o posibilă cauză a morții Papei Francisc și nu problemele respiratorii cauzate de forma gravă de pneumonie de care suferise recent, au declarat luni pentru ANSA surse bine informate.
Potrivit celor aflate de ANSA din aceste surse, una dintre posibilele cauze ale decesului Papei Francisc a fost o hemoragie cerebrală. Moartea suveranului pontif a survenit brusc în dimineața de luni, la ora locală 7:35 și nu ar fi fost direct legată de problemele respiratorii.
Papa Francisc a suferit recent de o dublă pneumonie și a petrecut mai mult de o lună în spitalul Gemelli din Roma. A fost cea de-a patra internare de lungă durată a papei în ultimii patru ani. Prima dată a fost internat în 2021 pentru o intervenție chirurgicală intestinală, apoi în 2023 din cauza unei pneumonii severe, iar la finalul aceluiași an, pentru o altă intervenție chirurgicală abdominală.
Francisc participa la evenimente publice într-un fotoliu rulant din cauza unei probleme grave la genunchi și a fost nevoit să anuleze numeroase rugăciuni, audiențe și servicii religioase în ultimele luni.
În ceea ce s-a dovedit a fi ultima sa apariție publică, papa Francisc a apărut duminică, pentru scurt timp, la balcon în fața miilor de persoane strânse în Piața Sfântul Petru pentru a oferi o binecuvântare cu prilejul sărbătorii Paștelui.
În ciuda sănătății șubrede, papa Francisc a realizat o călătorie de 12 zile în Asia și Pacific în prima jumătate a lunii septembrie 2023, urmată de o călătorie în Luxemburg și Belgia în aceeași lună.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.