Papa Francisc se află în Cuba, unde a salutat reluarea relaţiilor cu SUA - Pace, nu un nou război mondial
Papa Francisc a ajuns sâmbătă la Havana, unde a salutat reluarea relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite şi Cuba şi a denunţat războaiele globale, relatează agenţia DPA.
"De câteva luni, am fost martorii unui eveniment care ne umple de speranţă: procesul normalizării relaţiilor dintre două popoare după ani de înstrăinare. Este un proces", a declarat Francisc în primul său discurs după aterizarea la Havana. Câteva minute mai devreme, preşedintele cubanez, Raul Castro, a subliniat embargoul american asupra Cubei, care continuă în pofida ameliorării relaţiilor, problema controversată a bazei navale americane din Gantanamo şi alte subiecte.
Embargoul vechi de decenii "este crud, imoral şi ilegal", iar teritoriul pe care se află baza navală a SUA "trebuie returnat Cubei", a afirmat Castro, care i-a mulţumit Papei Francisc pentru rolul său în medierea discuţiilor.
Papa le-a cerut liderilor americani şi cubanezi să continue eforturile "ca un exemplu de reconciliere pentru întreaga lume". "Lumea are nevoie de reconciliere în actuala atmosferă a unui al treilea război mondial", a apreciat el. "Cred că lumea tânjeşte după pace acum", a adăugat Papa, referindu-se la războaiele din Irak şi Siria, care au generat un val de sute de mii de imigranţi spre Europa în ultima perioadă.
Castro, un ateu marxist care a spus în trecut că este un mare admirator al Papei argentinian, a subliniat punctele comune ale catolicismului şi comunismului, în timp ce îl întâmpina pe Pontif. El l-a citat pe predecesorul şi fratele său mai mare, Fidel Castro, precum şi pe Papa, subliniind nevoia de a proteja mediul şi de a schimba modelele actuale de producţie globală şi consum. Sistemul capitalist este "incorect şi imoral", a adăugat el.
Francisc este iezuit, iar fraţii Castro au învăţat la o şcoală iezuită în copilărie. Raul Castro a precizat că vrea să participe la toate cele trei slujbe pe care le va oficia Papa în Cuba, începând cu cea de duminică din Piaţa Revoluţiei din Havana.
În primul său discurs pare că Francisc i-a salutat şi pe disidenţii pe care probabil nu îi va întâlnii în cursul vizitei sale. "Aş vrea ca salutările mele să ajungă în special la cei pe care, din diferite motive, nu voi putea să-i întâlnesc", a afirmat el.
Mii de persoane s-au adunat pe străzile din Havana pentru a-l saluta pe Papă, în drumul său cu papamobilul spre nunţiul papal, unde îşi va petrece primele două nopţi.
Francisc este al treilea Papă care vizitează Cuba comunistă, după Ioan Paul al II-lea în 1998 şi Benedict al XVI-lea în 2012. El are programate întâlniri duminică atât cu fostul preşedinte Fidel Castro, cât şi cu actualul lider, Raul Castro. Papa urmează să plece în Statele Unite mâine, unde va rămâne până pe 27 septembrie, pentru vizite la Washington, New York şi Philadelphia.
Acesta este cel mai lung turneu internaţional al lui Francisc de când a devenit liderul Bisericii Catolice în urmă cu doi ani şi jumătate. Este cea de-a treia vizită a sa în America Latină, după cea în Brazilia în 2013 şi cea din Ecuador, Bolivia şi Paraguay din iulie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.