Patru persoane au fost ucise şi alte două rănite, ieri, în confruntările dintre membrii gherilei din Fallujah şi militarii americani, a anunţat directorul spitalului din oraşul situat la 50 de kilometri vest de Bagdad, relatează AFP. "Patru persoane au fost ucise şi alte două rănite în confruntări. Victimele au fost transportate la spitalul nostru", a precizat Hatem Samir. În Fallujah s-au înregistrat schimburi de focuri şi explozii, iar pe străzi circulau membri ai gherilei, cu feţele acoperite şi înarmaţi cu mortiere, lansatoare de rachete şi puşti de asalt. Intrarea în oraş a fost blocată de militarii americani, a adăugat sursa citată.