Sute de manifestanţi ucraineni proeuropeni rămâneau mobilizaţi, ieri dimineaţă, la Kiev în pofida frigului şi ninsorii, a doua zi după o demonstraţie de forţă a opoziţiei, care a scos în stradă sute de mii de persoane împotriva puterii.

Dimineaţă, între 200 şi 300 de persoane erau reunite în jurul unei scene din Piaţa Independenţei, centrul acţiunilor de protest, unde câţiva preoţi rosteau rugăciuni. Pe o temperatură de minus 4 grade Celsius, în timp ce ninsoarea a acoperit pavajul din centrul capitalei ucrainene, alţi zeci manifestanţi se aflau în corturile instalate în spatele scenei şi pe baricadele ridicate în mai multe puncte din cartierul vecin, care găzduieşte principalele sedii ale puterii (Preşedinţia, Parlamentul, sediul Guvernului, etc.). De asemenea, sute de persoane favorabile puterii erau mobilizate într-un parc situat în apropierea Parlamentului. Intersecţiile erau blocate de autobuze goale, în timp ce altele erau păzite de poliţişti, care permiteau accesul doar pentru angajaţii din cadrul instituţiilor administrative. "Vrem să arătăm că suntem aici, că ne vom ţine. Obiectivul nostru este plecarea preşedintelui şi Guvernului", a declarat Iuri Maiboroda, în vârstă de 53 de ani, aflat lângă o baricadă, cu căciula acoperită de zăpadă. Opoziţia încearcă să menţină presiunea asupra puterii, a doua zi după o manifestaţie care a reunit la Kiev peste 300.000 de manifestanţi, potrivit estimărilor, aproape un milion, potrivit organizatorilor, şi zeci de mii în alte oraşe ale ţării. Ziua s-a încheiat cu dărâmarea simbolică a unei statui a lui Lenin, simbolul dominaţiei sovietice. Manifestanţii proeuropeni cer demisia preşedintelui Ianukovici, căruia îi reproşează că a renunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, să semneze Acordul de Asociere cu UE, pentru a se orienta către Rusia.