Pentru libertăţi civice - Comemorare pe podul din Selma
Poliţia a anunţat că zeci de mii de persoane au asistat la cele câteva evenimente care au comemorat acest moment. William Baldwin, în vârstă de 69 de ani, din Montgomery, şi-a adus cei doi nepoţi, în vârstă de 11 şi, respectiv 15 ani, pe pod, duminică, pentru a-i familiariza cu marşul istoric la care el însuşi a participat în urmă cu jumătate de secol. Unii dintre participanţi au intonat imnuri, în timp ce alţii au purtat pancarte pe care se putea citi "Vieţile persoanelor de culoare contează, toate vieţile contează". La 7 martie 1965, poliţia a intervenit în forţă cu gaze lacrimogene împotriva participanţilor la un marş pe podul din Selma, iar aceste violenţe au şocat ţara. Atacul a contribuit la elaborarea legii privind dreptul la vot, mai târziu în cursul aceluiaşi an.
Secretarul Justiţiei, Eric Holder, a trasat o paralelă între evenimentele din 1965 şi ce se întâmplă în prezent, dar fără să fie foarte explicit. El a subliniat că marşul din "Duminica Sângeroasă" a fost motivat de împuşcarea mortală a activistului Jimmie Lee Jackson, "un tânăr de culoare neînarmat".
Duminică dimineaţa, oficialii din Selma i-au adus un omagiu preşedintelui Lyndon Johnson pentru legea privind dreptul de vot. Atacul asupra demonstranţilor a precedat un marş de la Selma la Montgomery, care a avut loc după două săptămâni, în 1965. Comemorarea marşului de la Selma la Montgomery urmează să înceapă luni şi va culmina cu un miting, organizat vineri după-amiază, la Capitoliul din Alabama. Sâmbătă, Obama s-a alăturat activiştilor pentru drepturile civile pe pod şi a vorbit despre progresul relaţiilor interrasiale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.