Peste 600 de cazuri de holeră în Afganistan
Cazuri de holeră, o boală potenţial mortală, au fost semnalate în zece provincii din Afganistan, al cincilea dintre cele mai sărace state din lume, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, relatează AFP.
Ministerul "a înregistrat pentru memoent 673 de cazuri în ţară", inclusiv în capitala Kabul, potrivit unui comunicat al ministerului. Pentru moment nu s-a înregistrat nici un deces. Toate focarele de infecţie "sunt sub control şi nici un caz nou nu a fost semnalat" duminică, precizează ministerul. Medicamente au fost distribuite pentru a împiedica extinderea maladiei. Holera proliferează în condiţii de igienă precare. Sistemul afgan de sănătate a fost afectat de aproape trei decenii de război, iar infrastructura este redusă şi prost echipată.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.