Peter O'Toole se retrage din activitate
Actorul irlandez de teatru şi film Peter O'Toole, devenit celebru graţie rolului din filmul "Lawrence al Arabiei" (1962), a anunţat marţi că se retrage din activitate la vârsta de 79 de ani.
Într-un comunicat citat de revista People, actorul declară: "Pentru mine, a sosit timpul să arunc prosopul. Să mă îndepărtez de scenă şi de cinema. Nu mai am inima pentru a mai face asta. Nu voi reveni". "Viaţa mea profesională de actor - pe ecran şi pe scenă - mi-a adus sprijinul publicului, împlinire emoţională şi confort material", a adăugat celebrul actor irlandez. "M-a adus în contact cu oameni minunaţi, prieteni buni cu care am împărtăşit destinul inevitabil al tuturor actorilor: eşecurile şi succesele", a spus O'Toole. "Totuşi, cred că fiecare trebuie să decidă el însuşi când vine vremea să se retragă. Din acest motiv îmi iau adio de la meserie, cu ochii uscaţi şi cu o gratitudine profundă", a adăugat starul irlandez. Agenţii din Londra şi New York ai actorului nu au confirmat încă informaţia. Peter O'Toole a primit opt nominalizări la premiile Oscar pe parcursul carierei sale care conţine câteva interpretări remarcabile precum cele din "Caligula" (1979) şi "Ultimul împărat" (1987), fără a câştiga însă mult râvnitul trofeu. Actorul irlandez a câştigat totuşi patru Globuri de Aur, un premiu BAFTA, un premiu Emmy şi a primit din partea Academiei de film americane Oscarul onorific pentru întreaga carieră în anul 2003. Ultimele filme în care a jucat Peter O'Toole, "Katherine of Alexandria", "Mary Mother of Christ" şi "For Greater Glory", se află în prezent în etapa de post-producţie în Statele Unite, unde vor fi lansate în acest an şi anul viitor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.