Philippe a devenit oficial noul rege al Belgiei
"Jur să respect Constituţia şi legile poporului belgian, să apăr independenţa naţională şi integritatea teritorială", a declarat în mod solemn Philippe, în olandeză, franceză şi germană, cele trei limbi naţionale, devenind în mod oficial, la vârsta de 53 de ani, noul şef al statului. "Îmi încep domnia cu voinţa de a mă pune în serviciul tuturor belgienilor", a declarat noul rege, în primul său discurs susţinut ca suveran, promiţând totodată "să intensifice dialogul" cu cetăţenii belgieni. Depunerea jurământului a avut loc după exact 182 de ani de la depunerea jurământului de către Léopold I, pe 21 iulie 1831. Ceremonia s-a desfăşurat în hemiciclul Camerei Reprezentanţilor, în faţa deputaţilor şi senatorilor. La ora locală 13.00 (14.00, ora României), noul cuplu regal a apărut la balconul Palatului Regal, declanşând uralele celor 8.000 până la 10.000 de persoane care aşteptau de câteva ore, sub un soare arzător. Această afluenţă este însă mai redusă decât se aşteptau autorităţile. Ele au strigat "Trăiască regele!" şi "Trăiască regina!", în franceză şi olandeză. Unii au cerut un "big kiss" de la noul cuplu regal. Încă de ieri dimineaţa, câteva sute de belgieni, tineri şi bătrâni, francofoni sau flamanzi, s-au reunit deja în faţa Catedralei Saints-Michel et Gudule pentru a saluta familia regală venită să asiste la un Te Deum pe 21 iulie, Ziua Naţională.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.