Poliția turcă efectuează mai multe verificări - Caută rămășițele jurnalistului saudit
Poliţia turcă verifică o pădure de la periferia orașului Istanbul și un oraș situat lângă Marea Marmara pentru a găsi rămășițele jurnalistului disident din Arabia Saudită, care a dispărut acum două săptămâni după ce a intrat în consulatul saudit, au declarat oficialii turci, potrivvit Reuters.
Anchetatorii au recuperat, de asemenea, "multe probe" în urma percheziţiilor de la consulatul saudit și reședința consulului, au declarat oficiali de rang înalt pentru Reuters și le vor analiza pentru urmărirea ADN-ului jurnalistului Jamal Khashoggi. Autoritățile au lărgit aria căutărilor după urmărirea traseelor și a locurilor unde s-au oprit mașinile care au părăsit consulatul saudit și reședința consulului pe 2 octombrie, ziua în care Khashoggi a fost văzut pentru ultima dată, au declarat înalții oficiali. Criminalii lui Khashoggi ar fi putut să arunce rămășițele acestuia în Pădurea Belgrad, adiacentă Istanbulului, și într-o zonă rurală din apropierea orașului Yalova, aflată la 90 de kilometri sud de Istanbul, au spus oficialii. "Investigațiile au condus la suspiciunea că rămășițele sale ar putea fi găsite în orașul Yalova și în pădurea Belgrad, poliția a căutat în aceste zone", a spus unul dintre oficiali. O "fermă sau vilă" ar fi putut fi folosită pentru aruncarea rămășițelor, a adăugat acesta. Anchetatorii turci au percheziţionat joi pentru a doua oară consulatul Arabiei Saudite, unde Khashoggi, rezident american și cronicar la Washington Post, care a fost un puternic critic al lui Prince Mohammed bin Salman, a dispărut. De asemenea, aceştia au verificat reședința consulului. Multe probe au fost luate de la consulat și de la reședință, a spus oficialul, inclusiv solul și apa. Toate probele vor fi luate pentru a analiza urmele de ADN ale jurnalistului
Comentarii
Nu există nici un comentariu.