Preşedintele polonez Andrzej Duda le-a cerut iertare, ieri, evreilor alungaţi din ţara sa în timpul campaniei antisemite din 1968, relatează AFP.

 

Subliniind că „Polonia liberă şi independentă de astăzi, generaţia mea, nu are nicio responsabilitate”, Duda s-a adresat evreilor forţaţi să plece în exil şi familiilor lor. „Vă rugăm, iertaţi Republica, iertaţi-i pe polonezi, iertaţi Polonia de atunci pentru acest act ruşinos”, a spus Duda.

Declaraţia sa vine într-un context de tensiuni între Varşovia şi Israel în legătură cu o lege controversată privind Holocaustul adoptată în Polonia. Legea prevede pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care ar susţine că naţiunea poloneză a fost complice la uciderea a 3 milioane de evrei polonezi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Şeful statului a susţinut acest discurs în campusul Universităţii din Varşovia cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la revolta studenţească din martie 1968 care a fost urmată de o violentă campanie antisemită, lansată de autorităţile comuniste, şi de exilul a cel puţin 12 mii de evrei polonezi.

„Ce regret, ce pierdere pentru Republica Poloneză de astăzi faptul că aceia care au plecat - iar unii probabil au murit din cauza anului 1968 - nu sunt astăzi aici cu noi”, a mai spus Duda. El a reamintit că evreii polonezi au participat la lupta pentru independenţa ţării în urmă cu un secol şi au apărat-o în 1920 (împotriva sovieticilor) şi în 1939 împotriva germanilor.

Intervenţia lui Duda a fost în contrast cu cea de miercuri a premierului Mateusz Morawiecki. Acesta a afirmat că în 1968 Polonia nu era o ţară independentă şi prin urmare nu poate fi făcută responsabilă de campania antisemită a autorităţilor comuniste. El a spus de asemenea că polonezii ar trebui să fie „mândri” (de revolta lor împotriva regimului) şi nu „să le fie ruşine” de martie 1968.

Înainte de a se deplasa la Universitate, Duda a mers la Gara Gdanski, cea de unde evreii exilaţi au luat trenul la Varşovia pentru a părăsi Polonia. El a depus o coroană de flori şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţi evreieşti.