Preşedintele sirian a efectuat o vizită-surpriză la Moscova - Bashar al-Assad s-a întâlnit cu Putin
Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a efectuat o vizită-surpriză la Moscova, unde a avut marţi seara o întâlnire cu omologul său rus, Vladimir Putin, relatează BBC News Online.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că Assad "a venit într-o vizită de lucru la Moscova" marţi seara şi a avut discuţii cu Putin. Peskov a precizat că cei doi lideri au discutat despre lupta împotriva grupărilor teroriste, continuarea raidurilor aeriene ruse şi planurile Siriei pentru trupele sale. Deocamdată nu este clar dacă Bashar al-Assad se află în continuare la Moscova sau s-a întors la Damasc. Rusia a demarat la sfârşitul lunii trecute o campanie de raiduri aeriene în Siria, împotriva grupării Stat Islamic şi a altor grupuri care luptă cu forţele armate ale lui Assad.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.