Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, le-a adresat urări americanilor de Ziua Recunoştinţei, recomandându-le să meargă înainte fără a uita de cei care au nevoie de ajutor, în special persoanele sinistrate din cauza Uraganului Sandy.

În timp ce numeroase familii se pregătesc să deguste carne de curcan, Obama a reamintit că nu toată lumea are şansa de a avea produse tradiţionale. "Ne pregătim să ne adunăm în jurul mesei, dar există familii în nord-estul ţării care nu au această bucurie", a spus preşedintele, în timp ce mii de persoane din New-York şi New-Jersey încă sunt afectate de trecerea Uraganului Sandy. "Mulţi oameni au pierdut totul, casele, bunurile şi chiar persoane dragi. Va trebui să treacă timp până ce viaţa va reveni la normal", a spus Obama, referindu-se la efectele Uraganului Sandy, care a provocat, la sfârşitul lunii octombrie, moartea a 43 de persoane în statul New York. "Ziua Recunoştinţei ne oferă posibilitatea de a ne aminti că, în pofida diferenţelor dintre noi, suntem şi vom fi mereu toţi americani", a subliniat preşedintele SUA.