Puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice - Refuză să crească bugetul
Puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, comentând afirmaţiile preşedintelui Donald Trump că NATO ar fi desuetă, liderul de la Berlin părând să ignore apelurile Washingtonului privind creşterea bugetului pentru apărare.
Întrebată, într-o conferinţă de presă alături de premierul Canadei Justin Trudeau, despre afirmaţiile lui Donald Trump că Alianţa Nord-Atlantică ar fi "desuetă", Angela Merkel a afirmat: "Trebuie să fim conştienţi cu toţii de valoarea NATO". "Eu cred că puterea Statelor Unite creşte şi datorită Alianţei Nord-Atlantice. Alianţa Nord-Atlantică este importantă şi pentru Statele Unite", a precizat Angela Merkel.
Referindu-se la solicitările în sensul suplimentării bugetului pentru apărare până la nivelul de 2% din PIB, Angela Merkel a amintit că Berlinul a sporit treptat cheltuielile pentru apărare, precizând că ţinta de 2% din PIB va fi atinsă în 2024.
"Pentru sporirea securităţii sunt necesare şi planuri de asistenţă pentru dezvoltare, precum şi măsuri de prevenire a crizelor", a subliniat Angela Merkel.
Statele Unite ar putea revizui angajamentele în cadrul Alianţei Nord-Atlantice în cazul în care celelalte state membre NATO nu vor contribui mai mult la apărarea comună, a avertizat secretarul american al Apărării, James Mattis. "Sunt dator să vă ofer claritate asupra realităţii politice din Statele Unite şi să afirm o solicitare corectă din partea ţării mele la nivel concret", a declarat James Mattis cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării ai ţărilor NATO. "America îşi va respecta responsabilităţile, dar, dacă naţiunile dumneavoastră nu vor să vadă America temperând angajamentele în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, fiecare dintre capitale trebuie să arate propria susţinere pentru apărarea noastră comună", a atras atenţia James Mattis.
Şeful Pentagonului se referă la angajamentele generale în materie de apărare făcute de fiecare stat în cadrul NATO, dar în special la nivelul bugetelor naţionale pentru apărare, care ar trebui să depăşească 2% din PIB în toate statele membre.
"Contribuabilii americani nu mai pot purta în continuare sarcina unei cote disproporţionate în apărarea valorilor occidentale", a adăugat Mattis. "Cetăţenilor americani nu poate să le pese de securitatea copiilor dumneavoastră mai mult decât dumneavoastră. Ignorarea capacităţii militare de reacţie demonstrează lipsă de respect pentru noi înşine, pentru Alianţă şi pentru libertăţile moştenite, care acum sunt în mod clar ameninţate", a insistat şeful Pentagonului. "Alianţa Nord-Atlantică rămâne un pilon fundamental pentru Statele Unite", a dat asigurări Mattis.
În prezent, doar cinci dintre cele 28 de state membre NATO alocă cel puţin 2% din PIB apărării - Statele Unite, Marea Britanie, Estonia, Polonia şi Grecia.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.