Parlamentul Republicii Moldova a hotărât ieri abrogarea deciziei sale anterioare privind organizarea, la 23 octombrie, a votului pentru desemnarea preşedintelui ţării, relatează Jurnal de Chişinău în pagina electronică. Astfel, în termen de zece zile, Comisia specială pentru alegerea şefului statului va primi propuneri privind modificarea Legii cu privire la procedura de alegere a preşedintelui.

 

De asemenea, după trei zile de la intrarea în vigoare a modificărilor aduse acestei legi, comisia va propune Parlamentului stabilirea datei desfăşurării primului tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui. Comisia specială pentru alegerea şefului statului a propus, miercuri, amânarea procedurii de alegere a preşedintelui Republicii Moldova, preconizată pentru 23 octombrie, din cauza ambiguităţilor legislative. Ion Pleşca, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru alegerea preşedintelui R. Moldova, a declarat recent că procedura de alegere nu va putea avea loc la 23 octombrie, în condiţiile în care Curtea Constituţională prevede într-un aviz că, pentru a alege şeful statului, trebuie să fie înregistrate cel puţin două candidaturi. La expirarea termenului-limită era înregistrată doar candidatura lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PDM), propus la funcţia de şef al statului de Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE). Liderii AIE susţin că Marian Lupu va rămâne candidatul coaliţiei parlamentare majoritare, iar Partidul Comuniştilor, formaţiunea parlamentară de opoziţie, a declarat în repetate rânduri că nu va înainta o candidatură la funcţia de şef al statului.