Racheta căzută în Polonia a fost lansată din Ucraina - Au ratat interceptarea
Analiza preliminară a incidentului din Polonia „sugerează că a fost probabil cauzat de o rachetă de apărare aeriană ucraineană lansată pentru a apăra teritoriul ucrainean împotriva atacurilor cu rachete rusești”, dar nu este vina Ucrainei, spune secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Stoltenberg a adăugat: „Permiteți-mi să fiu clar, nu este vina Ucrainei. Rusia poartă responsabilitatea finală, deoarece își continuă războiul ilegal împotriva Ucrainei”.
Nu există „niciun indiciu” că racheta a fost rezultatul unui atac deliberat sau că Rusia pregătește acțiuni militare ofensive împotriva NATO, a adăugat el.
Aliații NATO și-au prezentat „cele mai profunde condoleanțe” pentru tragicele pierderi de vieți omenești după ce două persoane au fost ucise în Polonia, a declarat Jens Stoltenberg.
Aliații și-au exprimat „solidaritatea puternică” cu Polonia și au precizat că vor continua să sprijine Ucraina.
Șeful NATO a cerut Rusiei să „oprească acest război fără sens” și a declarat că alianța rămâne unită și va face „întotdeauna ceea ce este necesar pentru a proteja și apăra toți aliații”.
Cele două victime ale rachetei căzute în Polonia se numeau amândoi Bogdan. Este vorba despre un tractorist și un magazioner angajați ai unei companii italo-poloneze care se ocupă de agricultură.
Ferma unde a căzut marți racheta, în Przewodow, aparține unei companii italiano-poloneze, a confirmat pentru agenția ANSA secretarul municipalității Dolchobyczow, în care se află Przewodow.
Cei doi bărbați care au murit, în vârstă de 50 și 60 de ani, erau angajați ai aceleiași companii, cu sediul în Setniki.
Potrivit ziarului „Gazeta Wyborcza”, compania operează pe acel teren din anii 1990 și gestionează 800 de hectare cultivate în principal cu grâu și porumb.
„Doi dintre angajații noștri au murit, un tractorist și un magazioner”, a spus Federico Viola, vicepreședinte al Agrocom. „Este o veste foarte tristă. Lucrau cu noi încă de la început, din 2000. Aveau 58 și 60 de ani, aveau familii. Unul dintre ei locuia în Przewodów, iar celălalt la câțiva kilometri distanță”, a adăugat el.
Potrivit vicepreședintelui societății, racheta a lovit un tractor cu remorcă aflat în fermă. La volan se afla Bogdan C., care lucra la o uscătorie de cereale, unde colegul său era magazioner.
În sat a fost declarată o perioadă de doliu de trei zile, iar curentul electric lipsește în continuare.
Ce derbedei, ce ticalosi, si uni si altii, ce declaratii "mestesugite", ambele tabere isi fac jocul lor murdar, mor oameni nevinovati, inclusi la capitolul"victime colaterale" !!!