Rachetele au fost lansate în timpul unui exerciţiu militar - Teste balistice în Iran
Intenţia testelor a fost "de a arăta capacitatea de descurajare a Iranului şi abilitatea Republicii Islamice (Iran) de a combate orice ameninţare împotriva Revoluţiei (islamice), a statului şi a suveraniţătii ţării", potrivit agenţiei de presă iraniană IRNA. În octombrie, Iranul a testat cu succes o nouă rachetă balistă cu rază lungă de acţiune, fiind primul test de la stabilirea acordului nuclear cu marile puteri din iulie anul trecut. Experţii ONU au acuzat că utilizarea tehnologiei balistice este o încălcare a rezoluţiei adoptată de Consiliul de Securitate al ONU care intrezice Iranului dezvoltarea unei astfel de tehnologii nucleare. În ianuarie, SUA a impus noi sancţiuni persoanelor şi entităţilor implicate în programul de dezvoltare a rachetelor balistice. Iranul susţine că are rachete balistice cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, capabile să distrugă bazele militare israeliene şi americane din zonă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.