Doisprezece civili, dintre care cinci copii, au fost ucişi joi în timpul unor raiduri aeriene lansate în oraşul siran Rakka, bastionul grupării islamiste Stat Islamic (SI), potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relatează AFP în pagina electronică.

Directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Rami Abdel Rahman, care a furnizat acest bilanţ agenţiei AFP, a afirmat că raidurile au vizat "împrejurimile unei şcoli din oraşul Rakka". Acesta nu a fost în măsură să precizeze naţionalitatea avioanelor care au efectuat aceste raiduri împotriva capitalei de facto a reţelei islamiste, responsabilă pentru atrocităţile din Siria şi Irak şi atentate mortale comise în străinătate. După atentatele de la Paris (soldate cu 130 de morţi, în noaptea de 13 spre 14 noiembrie) şi împotriva unui avion de linie rus care s-a prăbuşit în Egipt (incidentul provocând moartea a 224 de persoane pe data de 31 octombrie), revendicate de gruparea Stat Islamic (SI), Rakka a devenit ţinta principală a raidurilor aeriene efectuate de Rusia şi Franţa. Franţa, care cere plecarea de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, face parte din coaliţia condusă de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene de mai mult de un an, împotriva poziţiilor SI. Rusia nu face parte din această coaliţie, dar a intervenit în septembrie în conflictul din Siria, pentru a-l sprijini pe aliatul său, Bashar al-Assad, împotriva rebelilor şi islamiştilor. Potrivit lui Abdel Rahman, combatanţi ai grupării Stat Islamic şi-au evacuat în ultimele săptămâni mai multe poziţii şi s-au instalat printre populaţia civilă. Organizaţia teroristă deţine controlul oraşului Rakka din ianuarie 2014. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.