Raport - Germania se înarmează prea lent
Potrivit unui raport al Kiel Institute for the World Economy, după decenii bune în care a limitat cheltuielile în domeniul apărării, armata germană nu cheltuieşte suficient pentru a putea să facă faţă ameninţărilor Rusiei, notează Monitorul Apărării.
Luând în considerare sistemul naţional de achiziţii greoi şi dependenţa de sisteme de apărare, Germania ar avea nevoie de 100 de ani pentru a-şi aduce armata la nivelul la care era în urmă cu douăzeci de ani, mai spun experţii institutului, care precizează că, spre deosebire de Berlin, Moscova îşi creşte capacitatea de a produce arme, inclusiv sisteme avansate, şi că poate, acum, să producă în şase luni la fel de multe arme câte are, acum, Germania în dotare.
„În acelaşi timp, noi, în Germania, facem progrese mici în angajamentele faţă de reînarmare, care sunt necesare descurajării. Ce are acum nevoie Europa este o creştere permanentă, substanţială şi imediată a cheltuielilor de apărare ale Germaniei de cel puţin 2% din PIB, pe lângă fondul special[1]. Să fim clari – orice abordare de tipul „afaceri normale” ar fi una neglijentă şi iresponsabilă în faţa agresiunii ruseşti”, a mai spus acesta.
Experţii cred că guvernul german de-abia reuşeşte să înlocuiască armele pe care le trimite Ucrainei – stocurile Bundeswehr-ului de sisteme antiaeriene şi obuziere chiar au scăzut dramatic. Abia la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, Germania a început să crească cheltuielile dedicate apărării, încercând să ajungă la acel 2% din PIB, cerut la nivelul NATO.
Astfel, în acest ritm, Germania ar putea să îşi restabilească capabilităţile din 2004 (când avea 423 de aeronave, 2.398 de tancuri, 2.122 de vehicule de infanterie, 3.646 de alte vehicule blindate şi 978 de obuziere) în 15 ani, când vine vorba despre aeronave de vânătoare, în 40 de ani, când vine vorba de tancuri, şi în 100 de ani când bine vorba despre obuziere.
Acelaşi raport susţine că Rusia ar putea să obţină acelaşi volum de arme necesare Germaniei într-un timp mult mai scurt, întrucât, spun experţii, capacitatea Moscovei de producţie a crescut până la nivelul la care poate produce întregul arsenal al Bundeswehr-ului în doar jumătate de an.
Principala problemă a Germaniei, identificată de Institutul Kiel, ar fi lipsa de claritate în planificarea bugetului pe termen lung. Mai precis, nu este clar cât ar fi dispus guvernul să cheltuiască odată ce fondul special de 100 de miliarde de euro va fi epuizat. Acest lucru a dus la termene de livrare lungi şi costuri mari pentru menţinerea echipamentelor. Mai mult decât atât, achiziţiile militare sunt şi foarte scumpe pentru nemţi întrucât se comandă puţine bucăţi, iar preţul per unitate este mai mare decât atunci când este vorba despre comenzi mai mari.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.