Raportul MCV pentru Bulgaria: Probleme serioase legate de corupţie
Bulgaria are o problemă "serioasă" legată de corupţia la nivel înalt, în timp ce măsurile preventive sunt încă "la început", alte probleme fiind crima organizată, protecţia redusă a martorilor şi rata scăzută a condamnărilor, afirmă raportul MCV care a fost prezentat ieri de Comisia Europeană.
La şapte ani după aderarea sa la Uniunea Europeană, Bulgaria a făcut puţine eforturi pentru a elimina corupţia şi crima organizată, o ameninţare pentru suveranitatea sa şi pentru unitatea europeană, notează publicaţia electronică EUObserver, care a obţinut raportul de monitorizare înainte de a fi publicat oficial ieri de CE, în conformitate cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Raportul subliniază că ţara cu 7,5 milioane de locuitori, cea mai săracă din UE, are o problemă "serioasă" legată de corupţia la nivel înalt, în timp ce măsurile preventive sunt încă "la început". De asemenea, statul bulgar are probleme cu crima organizată, protecţia redusă a martorilor şi rata "foarte scăzută" a condamnărilor şi a confiscării bunurilor. Lipsa independenţei justiţiei şi instabilitatea politică agravează problemele, subliniază raportul. "Faptul că în perioada acoperită de acest raport (începând din ianuarie 2014) au fost trei Guverne diferite şi un blocaj în Parlament a contribuit la lipsa determinării de a face reforme", potrivit textului. Documentul de 11 pagini notează că Sofia a realizat recent o "evaluare onestă" a problemelor din domeniul combaterii corupţiei, apreciind că demisia forţată a unui oficial anticorupţie pentru "trafic de influenţă" este un semn bun. EUObserver comentează că raportul MCV privind Bulgaria, dar şi cel pentru România, care a fost publicat tot ieri, nu vor fi pozitive pentru politicienii celor două ţări care speră să adere la zona Schengen după ani de amânări. Rapoartele vor fi publicate pe fondul vigilenţei sporite în spaţiul Schengen în urma atentatelor de la Paris.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.