Statele Unite doresc să evite luptele armate în interiorul spitalelor din Fâşia Gaza, care pun în pericol vieţile civililor, şi au transmis punctul lor de vedere forţelor israeliene, a declarat duminică consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, pentru CBS News - transmite Reuters.

„Statele Unite nu doresc să vadă schimburi de focuri în spitale în care oameni nevinovaţi, pacienţi care primesc îngrijiri medicale, sunt prinşi în schimbul de focuri şi am avut consultări active cu Forţele de Apărare israeliene pe această temă”, a declarat Sullivan la emisiunea Face the Nation de la CBS News.

Armata israeliană a declarat că este pregătită să evacueze bebeluşii din cel mai mare spital din Gaza, Al-Shifa, dar oficialii palestinieni au declarat că oamenii sunt încă blocaţi în interiorul acestuia, cu doi nou-născuţi morţi şi zeci de persoane în pericol din cauza unei pene de curent pe fondul luptelor intense din apropiere.

Al-Shifa şi alte spitale din nordul Fâşiei Gaza, centrul războiului purtat de Israel de o lună pentru a distruge Hamas şi a elibera ostaticii deţinuţi de militanţi, abia reuşesc să îngrijească pacienţii. Mai multe persoane sunt rănite zilnic de bombardamentele israeliene feroce.

Sullivan a declarat că informaţii din surse deschise indică faptul că „Hamas foloseşte spitalele, aşa cum foloseşte multe alte facilităţi civile, pentru comandă şi control, pentru depozitarea armelor, pentru a-şi găzdui luptătorii. Şi aceasta este o încălcare a legilor războiului”.

 

„Hamas refuză oferta de combustibil pentru Shifa”

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că Israelul a oferit combustibil spitalului Al Shifa din Gaza, care şi-a suspendat activitatea după ce a rămas fără combustibil, dar că militanţii au refuzat să-l primească.

Întrebat duminică de NBC News dacă acuzaţiile israeliene potrivit cărora Hamas ar avea un post de comandă sub principalul spital din Gaza justifică punerea în pericol a vieţilor bolnavilor şi a bebeluşilor, Netanyahu a răspuns: „Dimpotrivă, ne-am oferit de fapt, noaptea trecută, să le dăm suficient combustibil pentru a face să funcţioneze spitalul, să facă să funcţioneze incubatoarele şi aşa mai departe, pentru că nu (avem) nicio luptă cu pacienţi sau civili”.

„Hamas, (care) se ascunde în spitale şi se plasează acolo, nu vrea combustibil pentru spital... ei vor să obţină combustibil pe care îl vor duce din spitale la tunelurile lor, la maşina lor de război”, a adăugat premierul israelian.

Hamas neagă acuzaţiile israeliene potrivit cărora ar avea posturi de comandă sub Shifa şi alte spitale din Gaza şi nu a avut niciun comentariu imediat cu privire la comentariile lui Netanyahu.

Duminică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a pierdut contactul cu personalul de la spitalul Al Shifa, precizând că, în ultimele două zile, spitalul ar fi fost „atacat de mai multe ori, provocând moartea şi rănirea multor persoane”, relatează DPA. Această organizaţie specializată a ONU a precizat că martorii au văzut tancuri care au înconjurat spitalul, unde s-au adăpostit şi mulţimi de palestinieni nevătămaţi, în speranţa că un spital nu va fi atacat.

„Unitatea de terapie intensivă a suferit pagube în urma bombardamentelor, în timp ce zonele spitalului în care se adăposteau persoanele strămutate au fost, de asemenea, avariate”, a consemnat OMS într-un comunicat, adăugând că au murit pacienţi din cauza întreruperii energiei electrice.

OMS s-a declarat îngrijorată de soarta sutelor de pacienţi aflaţi încă în spital, inclusiv a „bebeluşilor aflaţi în aparate de menţinere a vieţii”. Înainte de a se pierde contactul, agenţia a declarat că numărul pacienţilor era dublu faţă de capacitatea spitalului.