Zeci de mii de bulgari au manifestat ieri, în întreaga ţară, în semn de protest faţă de sărăcie şi corupţie, cerând introducerea unui control din partea societăţii civile asupra instituţiilor statului.

Peste zece mii de manifestanţi au defilat la Sofia, potrivit unei estimări AFP, agitând steagul naţional şi scandând sloganuri ca "Mafia", "Partidele, afară" sau "Suntem mulţi, suntem puternici". Poliţia nu a furnizat date cu privire la nivelul participării. Protestatarii purtau banderole care proclamau "Unitate împotriva jafului" sau "Stop mafiei". Preşedintele Rosen Plevneliev, care s-a prezentat în faţa manifestanţilor, a fost primit cu fluierături, în timp ce le mulţumea pentru "poziţia lor civilă activă". El a invitat reprezentanţi ai manifestanţilor, alături de cei ai sindicatelor şi patronatelor, să "discute probleme importante în faţa ţării", începând de săptămâna viitoare, la preşedinţie. Manifestaţii au avut loc ieri în aproximativ 30 de oraşe din ţară, dintre care cea mai importantă a fost organizată la Varna (est), la care au particpat câteva zeci de mii de persoane, potrivit presei locale. Manifestanţii au reclamat, din nou, o nouă Constituţie, care să garanteze "o participare mai activă a societăţii civile în cadrul intituţiilor de stat".