Rusia este "dispusă la dialog" cu noul preşedinte ucrainean, Petro Poroşenko, ales duminică din primul tur la conducerea ţării, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a cerut încetarea operaţiunii "antiteroriste" din estul Ucrainei.

"Suntem pregătiţi pentru un dialog pragmatic, pe picior de egalitate, bazat pe respectarea tuturor acordurilor, în special în domeniul comercial, economic şi gazifer şi având în vedere căutarea unor soluţii la problemele care există în prezent între Rusia şi Ucraina", a adăugat el. Ministrul rus de Externe nu a spus niciun moment că Rusia recunoaşte legitimitatea noului preşedinte ales."Aşa cum a spus Vladimir Putin, respectăm rezultatul alegerii poporului ucrainean", a subliniat el. Putin a dat asigurări săptămâna trecută că Moscova "consideră cu respect" opţiunea ucrainenilor, abţinându-se totodată să vorbească în mod direct despre legitimitatea scrutinului.

"Cel mai important este ca autorităţile actuale să respecte cetăţenii, poporul şi să permită ajungerea la un compromis care să ţină cont de interesele tuturor forţelor politice", a continuat Lavrov. În acest context, el a condamnat continuarea operaţiunii militare împotriva separatiştilor proruşi în estul ţării.

"Va fi o eroare colosală", a apreciat el, îndemnând din nou la respectarea "foii de parcurs" prezentate de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).