Se caută muncitori calificaţi pentru Germania - Selecţie în octombrie
Angajatori germani reprezentaţi de compania Unique Personalservice GmbH oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii: operator stivuitor (15 posturi), comisionar (15 posturi), hamal (10 posturi), muncitor în metalurgie (9 posturi), electrician (6 posturi), mecanic auto (5 posturi), sudor MIG-MAG (5 posturi), mecanic instalaţii (5 posturi), operator CNC (3 posturi), instalator/montator instalaţii de gaz (3 posturi), lucrător în depozit (3 posturi), mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice şi a cauciucului (2 posturi), sculer (2 posturi), zugrav - vopsitor (2 posturi). Pentru ocuparea posturilor vacante sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu, permis de conducere categoria B, precum şi cunoştinţe bune de limba germană. Salariul oferit este de 8,80 - 12,80 euro brut/oră, conform contractelor colective de muncă în respectivele domenii de activitate, iar durata contractelor de muncă este pe o perioadă nedeterminată. Angajatorii oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe. Bihorenii care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze consilierului Eures din cadrul AJOFM Bihor, pentru a fi înregistraţi în baza de date şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); CV model Europass (cu fotografie) în limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasă că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.