Se întâmplă în Egipt - Protestatari, la închisoare
Un tribunal egiptean a condamnat 12 susţinători ai fostului preşedinte Mohamed Morsi la 17 ani de închisoare, fiecare pentru că a luat parte la acţiuni violente de protest.
Agenţia de presă oficială MENA a anunţat că manifestanţii au fost acuzaţi că au atacat sediul prestigiosului centru de studii islamice al-Azhar în cadrul unor proteste violente. Cei 12 susţinători ai preşedintelui demis au fost arestaţi după ce manifestanţii au încercat să ia cu asalt sediul centrului al-Azhar, care îl susţinuse pe Morsi. Peste o mie de persoane, majoritatea susţinători ai lui Morsi, au fost ucişi din iulie în cursul confruntărilor cu poliţia. Mii de manifestanţi au fost arestaţi şi sunt în prezent judecaţi. Mohamed Morsi însuşi este judecat pentru implicarea sa presupusă în moartea protestatarilor opoziţiei în faţa palatului său înainte de destituire.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.