Preşedintele de onoare al Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă), Jean-Marie Le Pen, a fost condamnat ieri la Paris la 5.000 de euro amendă pentru declaraţiile sale referitoare la romi, despre care a afirmat că sunt "ca nişte păsări", zboară "în mod natural.

Tribunalul corecţional din Paris l-a declarat vinovat de injurii publice aduse unui grup de persoane din cauza apartenenţei lor la o etnie. Parchetul a cerut două luni de închisoare cu suspendare împotriva fostului lider al FN, în vârstă de 85 de ani. La 22 septembrie 2012, la universitatea de vară a Frontului Naţional, Jean-Marie Le Pen a răspuns provocărilor privind imigraţia, tema predilectă a acestui partid, sub privirile fiicei sale, Marine, care conduce în prezent partidul. Luând în derâdere romii, el a stârnit zâmbete şi aplauze atribuindu-le fraza: "Noi suntem ca păsările, zburăm natural". Atât pentru Parchet, cât şi pentru asociaţiile antirasiste, este vorba fără îndoială de o injurie cu caracter rasist, în timp ce avocatul lui Le Pen, Wallerand de Saint-Just, a susţinut că clientul său a glumit. Fondatorul Frontului Naţional a fost deja condamnat de mai multe ori în trecut pentru derapaje, când a calificat camerele de gazare drept "un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial" (1987) sau când a vorbit despre "inegalitatea între rase" (1996) şi despre ocupaţia germană care "nu a fost deosebit de inumană" (2005).