Siria. Apar şi veşti bune - Arsenalul chimic, sub cheie
"Toate stocurile de agenţi chimici şi de arme chimice au fost plasate sub sigiliu, sigilii imposibil de spart", a declarat Christian Chartier, un purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). "Este vorba despre 1.000 de tone de agenţi chimici şi de 290 de tone de arme chimice", a adăugat Chartier, subliniind că acestea au rămas "în amplasamente". "Nu ne aflăm, încă, în faza mutării", a precizat el. Siria dispune, de asemenea, de 1.230 de unităţi de muniţie neumplute cu agenţi chimici sau arme de categoria a treia. Consiliul Executiv OIAC, care se va reuni la 5 noiembrie, urmează să decidă foaia de parcurs în vederea distrugerii armelor şi agenţilor chimici pe baza unui document, şi anume "un plan general de distrugere", predat de Siria pe 24 octombrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.