Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat vineri, la Amsterdam, că atacurile aeriene intensive ale Rusiei în Siria, vizând forţele rebele, "subminează" eforturile în vederea găsirii unei soluţii politice la răzoiului civil.

"Ceea ce am văzut este că atacuri aeriene ruse intense, vizând în principal grupări ale opoziţiei în Siria, subminează eforturile în vederea găsirii unei soluţii politice la conflict", a declarat Stoltenberg la sosirea la Amsterdam, la o reuniune cu miniştri ai Apărării din state membre UE. Negocierile de pace de la Geneva au fost suspendate săptămâna aceasta, după ce forţe loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad au lansat o ofensivă asupra forţelor rebele, la Alep, susţinute masiv de aviaţia rusă. Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească vineri pentru a discuta situaţia, în contextul în care negocierile au fost suspendate până pe 25 februarie. Secretarul de Stat american John Kerry a declarat joi că a avertizat Moscova să înceteze atacurile aeriene asupra opoziţiei siriene, în ceea ce a catalogat drept o convorbire telefonică "robustă" cu omologul său rus Serghei Lavrov.

Stoltenberg a declarat că NATO susţine ferm eforturile în vederea încetării războiului din Siria, soldat cu peste 250.000 de morţi şi deplasarea a jumătate din populaţia ţării, care a alimentat cea mai gravă criză a migraţiei cu care se confruntă Europa de al Doilea Război Mondial încoace. El a declarat că atacurile aeriene şi consolidarea poziţiilor militare ale Moscovei în Siria şi în estul Mediteranei reprezintă o provocare la adresa alianţei antijihadiste conduse de către Statele Unite şi în special la adresa Turciei, o ţară membră NATO, al cărei spaţiu aerian a fost încălcat de avioane ruse.

"Prezenţa (şi) activitatea aeriană ruse, sporite, în Siria se află, de asemenea, la originea unor tensiuni tot mai puternice şi încălcării spaţiului aerian turc", a declarat el. "Acest lucru creează riscuri, creşte tensiunile şi este, desigur, o provocare la adresa NATO", a subliniat Stoltenberg. Turcia a doborât un bombardier rus în apropiere de frontiera cu Siria, la sfârşitul lui noiembrie, iar de atunci cele două părţi s-au angajat într-un adevărat "război" al declaraţiilor.