A 18-a ediţie a Campionatului Mondial de handbal feminin debutează astăzi în China, cu 24 de echipe la start. Între acestea se regăseşte şi România, singura reprezentativă din lume prezentă la toate turneele finale mondiale! Naţionala "tricoloră", medaliată cu aur în 1962 şi cu argint în 1973 şi 2005, este cotată cu şansa a treia la câştigarea competiţiei, după campioana mondială en-titre, Rusia, şi Norvegia.

 

Meciurile importante, cu Ungaria şi Norvegia

Cu norvegiencele se vor întâlni chiar în prima fază a grupelor, dar până să joace împotriva nordicelor, româncele vor avea de înfruntat, în această ordine, Chile, Japonia, Ungaria şi Tunisia. Partidele cu exoticele reprezentante ale Americii de Sud, Asiei şi Africii vor fi o formalitate şi cu siguranţă că România se va situa în primele trei poziţii ale grupei C. Va conta enorm, însă, deznodământul din meciurile cu Ungaria şi Norvegia, deoarece cu punctajul din aceste meciuri reprezentativa noastră va intra în grupa principală.

 

România debutează cu Chile

Clasată pe locul 4 la ultimul Campionat Mondial, din 2007, selecţionata noastră are acum ca obiectiv situarea pe unul din primele cinci locuri. Fără Valentina Ardean şi Camelia Balint - accidentate şi fără Luminiţa Dinu - retrasă din activitate, România susţine în această dimineaţă primul joc împotriva modestei reprezentative a statului Chile, ajunsă, în premieră, la un Campionat Mondial. Este un meci facil, de "încălzire", în care singura necunoscută o reprezintă diferenţa de scor în favoarea handbalistelor noastre.

 

Lotul României

Portari: Florentina Stanciu (Stjernen Rejkyavik - Islanda), Paula Ungureanu, Mihaela Smedescu (ambele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea).

Jucătoare de câmp: Adriana Nechita, Ramona Maier, Iulia Puşcaşu, Adina Meiroşu-Fiera, Cristina Neagu, Narcisa Lecuşanu, Oana Manea, Clara Vădineanu, Ionel Gâlcă (toate de la Oltchim), Carmen Amariei (HK Copenhaga - Danemarca), Cristina Vărzaru (Viborg - Danemarca), Mihaela Tivadar (HC Roman), Ada Moldovan (Dunărea Brăila), Melinda Gaiger (HCM Baia Mare), Florina Bârsan (U Cluj). Antrenori: Radu Voina - principal, Vlad Caba - secund.

 

Cum s-au calificat echipele din grupa C?

Norvegia - calificată direct după ce a ocupat locul 2 la ediţia precedentă din 2007

România - 32-31 şi 38-32 în barajul cu Belarus

Ungaria - 22-21 şi 33-22 în barajul cu Slovacia

Chile - locul 3 la Jocurile Panamericane 2008, după Argentina şi Brazilia

Japonia - locul 3 la Campionatul Asiei 2008, după Coreea de Sud şi China

Tunisia - locul 4 la Campionatul Africii 2008, după Angola, Coasta de Fildeş şi Congo

 

PROGRAMUL GRUPEI C

ASTĂZI

România - Chile (ora 11.15, TVR 1)

Norvegia - Japonia (13.15)

Ungaria - Tunisia (15.15)

 

MÂINE

Chile - Ungaria (11.15)

Tunisia - Norvegia (13.15)

Japonia - România (15.15, TVR 1)

 

LUNI, 7 DECEMBRIE

Japonia - Tunisia (11.15)

Norvegia - Chile (13.15)

România - Ungaria (15.15, TVR 1)

 

MIERCURI, 9 DECEMBRIE

Chile - Japonia (11.15)

Ungaria - Norvegia (13.15)

România - Tunisia (15.15, TVR 1)

 

JOI, 10 DECEMBRIE

Tunisia - Chile (11.15)

Norvegia - România (13.15, TVR 1)

Ungaria - Japonia (15.15)

 

 

Componenţa celorlalte serii

GRUPA A

Franţa

Suedia

Brazilia

Germania

Danemarca

Congo

Etapa I: Franţa - Brazilia (ora 11.00), Suedia - Congo (13.00), Germania - Danemarca (15.00, toate astăzi)

Etapa a II-a: Congo - Germania (11.00); Brazilia - Suedia (13.00); Danemarca - Franţa (15.00, duminică).

 

GRUPA B

Rusia

Ucraina

Austria

Angola

Australia

Thailanda

Etapa I: Angola - Australia (11.00); Austria - Thailanda (13.00); Rusia - Ucraina (15.00, astăzi)

Etapa a II-a: Australia - Austria (11.00); Ucraina - Angola (13.00); Thailanda - Rusia (15.00, duminică).

 

GRUPA D

Spania

Coreea de Sud

China

Argentina

Kazahstan

Coasta de Fildeş

Etapa I: Coreea de Sud - Kazahstan (11.30); Spania - Coasta de Fildeş (13.30); China - Argentina (15.30, astăzi)

Etapa a II-a: Coasta de Fildeş - Coreea de Sud (11.30); Argentina - Spania (13.30); Kazahstan - China (15.30, duminică).

* Primele trei echipe clasate din grupa A, împreună cu primele trei echipe din grupa B, vor forma prima grupă principală, iar cele din grupa C, împreună cu cele din D, vor forma a doua grupă principală, calificatele urmând să intre doar cu punctajul acumulat în întâlnirile dintre ele. În semifinale se vor califica formaţiile clasate pe primele două locuri în grupele principale. Semifinalele vor avea loc în 18 decembrie, iar finala şi partida pentru locurile 3-4 sunt programate în 20 decembrie.